Modelul de Tapet Rugina e ca un tablou sarutat de timp, care a primit in dar nuante de cupru senin si de cobalt melancolic. E ca o istorisire draga sufletului, ce s-a rafinat odata cu trecerea inevitabila a timpului, care a capatat sensuri noi, nebanuite, continute de contururi discrete si difuze. Este ca o intamplare plina de invataminte, care insa nu mai vorbeste atat de mult despre ce obisnuia, care si-a pierdut din tonul ferm si duritatea fundamentala. Se transforma, mai degraba, intr-un gand talcuitor, un mijloc de a invata despre noi insine, devenind relevant modul in care o percepem acum, interpretarea pe care o alegem, resursele pe care le avem. Rugina e o amintire pe care desi o purtam in suflet de mult timp, – poate chiar dintotdeauna-, reuseste, paradoxal, sa ne releveze detalii despre prezent si sa ne arate cine suntem noi acum, in el.
Tapet Rugina – Colectia Poema Romana
Colectia Poema Romana incapsuleaza grafic spiritul trainic, evolutiv si surprinzator al romanilor. Porneste, curajoasa si fluida, intr-o incursiune in timp. Ajunge, astfel, pe meleaguri vechi, unde realul si miticul se intrepatrund si se confunda, unde viata si moartea danseaza impreuna. Creatiile noastre ajung sa impleteasca, cu maiestrie, aceleasi elemente eterne, aducand impreuna vechiul si noul, absurdul si concretul, traditionalul si modernul. Radacinile creatiei, adanc infipte in pamantul de sub noi, ne incurajeaza sa exploram zestrea culturala transmisa din generatie in generatie. In centrul Tapetelor noastre, punctul focal este traditia, in toata deplinatatea sa.
Astfel, dupa ce ne-am incarcat de frumos, ne-am intors acasa cu tolba plina de inspiratie si cu sufletul gata sa creeze. Ne-am propus sa luam elemente din graiul, portul si datinile romanesti si sa le redam intr-o forma moderna si indrazneata, prin suprapuneri de texturi si modele, cu touch-uri surprinzatoare de culoare neon si graffiti.Din dragostea si respectul fata de natura, toate tapetele noastre sunt confectionate din materiale naturale, ecologice si biodegradabile. De aceea, in procesul nostru de productie folosim o baza Vlies, un material netesut, extrem de rezistent si de usor de montat.