Povestea noastră

House of VLAdiLA este un brand polimat, o comunitate de artiști și creativi care cultivă conceptul de interioritate printr-o serie plină de personalitate de tapet, catifea și piese de mobilier de designer. Fondatorii, Oana și Dragoș Vlădilă, sunt doi tineri ambițioși care și-au propus să revoluționeze industria amenajărilor interioare. Ea este arhitect, el este fluent in antreprenoriat, iar visul lor este să ofere promisiunea unui lifestyle posibil prin îmbinarea decorațiunilor interioare cu arta pictată manual.
Brandul a rezultat dintr-o nevoie de a traduce toată iubirea pe care o avem față de ceea ce ne înconjoară, față de tot ce e văzut și nevăzut. Frumusețea irevocabilă a naturii și mecanismele complexe ale firii umane sunt profund interconectate prin artă, în toate formele ei. Iar întocmai acest tărâm al creației este ceea ce ne inspiră. Pe măsură ce spațiile depășesc dimensiunea utilitară și devin mijloace de expresie, House of VLAdiLA aduce la viață decorațiuni interioare cu valențe de opere de artă, menite să vorbească despre luxul personal, despre intimitatea glam, despre ceea ce te face unic.
Îmbinăm componenta umană a desenului manual cu tehnologii de printare de ultimă oră, astfel încât produsele noastre se înscriu în zona designului iconic, ce satisface și cele mai înalte standarde de calitate. Întregul procesul de producție se realizează in-house, de profesioniști pasionați, care înțeleg și împărtășesc povestea fiecărui spațiu pe care îl amenajează.
Pentru că iubim și prețuim natura, avem grijă de mediul înconjurător prin alinierea la standardele de sustenabilitate din industrie, astfel că tapetele noastre sunt produse cu materiale naturale, ecologice și biodegradabile, precum și cu cerneluri și adezivi pe bază de apă, care nu conțin substanțe toxice.