Povestea ta devine realitate printr-un tapet personalizat

Decorarea cu ajutorul tapetului personalizat este o lume diferită a amenajărilor interioare. Aici, în acest univers magic, totul se poate construi sau deconstrui. E o lume clădită pe idei, născută din împletirea imaginației cu inspirația, hrănită de visuri mărețe, curajoase. Aici tu ești scânteia, visătorul, tu ești cel de la care pornește întregul proces creativ. Apoi începe rolul nostru. Experiența și dragostea față de frumos ne determină să concepem creații care ating perfecțiunea, atât în ceea ce privește calitatea modelelor, cât și modul în care se pliază pe dorințele clienților. Tapetul personalizat creează o punte de legătură între tine și artist, între idee și produsul final. Acest lucru se datorează designerilor, absolvenților de arte plastice, arhitecților și tuturor colaboratorilor noștri pe care îi punem la dispoziția ta și care devin parteneri de nădejde în făurirea decorului perfect.

tapet personalizat musa verticalia bucatarie

Tapet personalizat: poveste, cuvânt, creație

Tapetul, ca element decorativ cu versatilitate infinită, poate fi atât o poartă către interior, cât și una, accesibilă, mereu deschisă, către exterior. Tapetul personalizat constituie întocmai spațiul creativ în care cele două lumi se întâlnesc. Clientul ne trece pragul și aduce cu sine orice dorință, aspirație, vis sau nevoie pe care le are vizavi de spațiul pe care dorește să îl decoreze.

Pe fundalul unei cafele aromate, unul din designerii noștri vine în întâmpinarea acestora, făurind conceptul creativ în compania clientului. Poveste, cuvânt, creație. Așa se întâmplă lucrurile în Casa noastră. Povestea pleacă de la orice lucru care l-a făcut să viseze. Poate e o junglă sălbatică, cu frunze mari și bogate, în mijlocul căreia a fost transportat de o carte bună. Sau o grădină luxuriantă, pe fundalul căreia se desfășoară o scenă din filmul preferat. Pornind de la cuvintele (cheie) oferite, designerii noștri aduc la viață povestea, sub forma unui tapet personalizat.

Tapet personalizat: Schița propriului vis

Unii din clienții noștri nu au mereu o imagine clară asupra modelului de tapet pe care și-l doresc, însă știu că VLAdiLA este locul în care pot găsi răspunsuri la întrebări nerostite. De aceea, uneori, procesul de realizate al tapetelor personalizate începe cu o necunscută. O poveste nescrisă care, grație designerilor noștri înzestrați cu darul imaginației, devine realitate. Astfel, ascultând, simțind și vizualizând, reușim să surprindem crâmpeie din ea, pe care le punem cap la cap, precum piesele unui puzzle. Le trecem prin filtrul propriu, bazat pe sensibilitate artistică și dragoste față de frumos și îi oferim clientului o schiță. Schița propriului vis.

Cu linii delicate, trasate de mâini sigure și inițiate, conturăm necunoscutul. Tușele cu accente minimaliste dau naștere unor modele fie delicate, fie temerare, complexe prin simplitatea lor. Tapetul personalizat este realizat și în funcție de amenajarea existentă a spațiului și de utilitatea acestuia. Luăm în considerare detaliile decorative, piesele de mobilier și texturile prezente, astfel încât tapetul devine un element menit să completeze întreaga ambianță. În acest fel, clientul reușește să dea glas propriei povești, să vizualizeze fragmente din ambianța pe care modelul o va crea în locuința sa. Rezultatul final demonstrează abilitatea designerilor noștri de a schița necunoscutul și de a-l transforma în tapetul personalizat perfect.

tapet personalizat living cythera
desen tapet personalizat vladila

Tapet personalizat: cheia unui decor desăvârșit

Alteori, ne vizitează clienți care știu exact ce vor. Direcția creativă vine ca o poveste a cărei întreaga mizanscenă este bine pusă la punct. Singurul element care lipsește pentru completarea puzzle-ului este tapetul. Astfel, designerii noștri primesc sarcina de a realiza creații ce se ridică la rang de artă. Acestea îmbracă pereții cu veșminte nobile și recreează luxul și rafinamentul de altădată. Fiecare suprafață este înnobilată prin ornamentații bogate, ca niste picturi murale veritabile, care oferă interioarelor o atmosferă regală. Tapetele personalizate sunt realizate manual, artiștii noștri utilizând instrumente ale desenului clasic: hârtie, creion, pensule și acuarele. Paleta cromatică în nuanțe somptuoase reprezintă ultimul detaliu care face din tapetul personalizat cheia unui decor desăvârșit.

Mici designeri de tapet personalizat - tapetul pentru copii

Credem cu tărie că inspirația și creativitatea se cuibăresc în ființa noastră încă din primii ani de viață. Pe fundalul unei imaginații care nu cunoaște limite, acestea se îmbină cu spiritul ludic al celor mici. Pasiunea pentru artă ne-a determinat să ne gândim la feluri prin care îi putem implica în universul nostru creativ. Și ce alt mod mai bun de a le trezi interesul pentru design decât prin a le oferi șansă să-și decoreze propria camera? Astfel, VLAdiLA le pune la dispoziție un mediu prietenos și vesel în care pot să devină, pentru o zi, mici designeri de tapet personalizat. Vino alături de copilul tău iar artiștii noștri îi vor pune imaginația la încercare. Ce poveste preferată îl poartă în tărâmuri îndepărtate? Ce personaje îi sunt parteneri de joacă? Cu ce culori i-ar plăcea să-și creioneze visele pe perete? Tapetul personalizat oferă posibilitatea de a transforma o simplă cameră într-un basm fermecat, în care cel mic e eroul principal.

Îndrăznește să visezi. Gândește-te la spațiul tău ca la o pânză albă, un loc în care orice gând, sentiment sau trăire se transformă în materie. În care orice e posibil. Scânteia creativă are loc în mintea ta, apoi pe pânză apare un punct. Primordial. Mai multe puncte se caută unul pe altul, până devin linii. Iar liniile dau naștere la contururi. Calde, fluide, curajoase, contururile devin forme. Pânza găzduiește mișcări grațioase, un dans cu pași cunoscuți și mereu noi, mereu alții. Creionul e catalizator de vise, e bagheta creației și canal de inspirație, în același timp. Mâna e Creatorul. Timpul se dilată, iar pânza începe să vibreze cu pulsații inegale. Pensula îi dăruiește culori mângâietoare, pigmenți nobili o aduc la viață, fibră cu fibră. În casa noastră de tapet găsești alchimia ce se ascunde în spatele creației. Astfel, te așteptăm să vii la noi cu o poveste, un vis pe care să-l schițăm sau cu o viziune aproape completă. Vino cu dorințele nelimitate ale celui mic sau cu imagini personale, poze de mood pe care vrei să le transformi în tapet personalizat. Te așteptăm în universul nostru creativ, în care tu ești scânteia. În care totul începe de la tine.

tapet copii modern cars vladila kids

Tapet personalizat

Casa de tapet VLAdiLA realizeaza tapet personalizat, special creat pentru a îndeplini chiar și cele mai ascunse dorințe. Designul creat de tine sau de către echipa noastra de artiști graficieni va fi unic și foarte personal. Descrie ideea ta de design si noi vom reveni cu oferta de preț în câteva zile. Cererea de design este gratuită si fără nici o obligație de a cumpăra.

Tapetul personalizat reprezintă o alternativă cool și originală la tapetul clasic. Transpunerea imaginii pe unul dintre materialele propuse de Casa de tapet VLAdiLA, se realizează în atelierul propriu.

Orice încăpere trebuie să aibă un punct de interes, fie că există deja unul în arhitectura spațiului (o fereastra mare sau un semineu), fie că îl creezi tu cu ajutorul unui perete accent, de exemplu. Poti face acest lucru foarte ușor folosind un tapet al cărui imprimeu iese cat mai usor in evidență. Pentru că vei acoperi doar o parte din suprafața pereților încăperii, ai o libertate mai mare in privinta materialului din care este realizat.

Tapet personalizat pentru copii

Designerii pot rescrie poveştile copilăriei, aducând la un loc emoţii, culoare şi forme care fac din camerele micuţilor de pretutindeni adevărate regate de vis.
Este o lume a poveştilor pentru cei mici, cât şi pentru cei mari. Căci ce poate fi mai frumos pentru un părinte decât să creeze acel spaţiu magic în care joaca şi dezvoltarea emoţională a copilului său să prindă aripi.

Un alt aspect important al colecţiilor de tapet personalizat, este calitatea materialelor folosite, care respectă cele mai ridicate standarde de calitate în domeniu. Materialul din care este realizat suportul tapetului, cât şi vopselele sunt 100% ecologice, fiind perfect pretabile pentru camerele de copii. In plus, adezivul este pe baza de apa.

Orice idee nouă care se poate materializa într-un nou model de tapet, este un cadou făcut de voi celor mici.